Partidul Diaspora Unită
Partidul Diaspora Unită (PDU) a fost fondat la data de 20.10.2019 în urma dorinței mai multor membri ai grupului civic Diaspora Europeană, grup înființat după protestul Diasporei din 10 August 2018.
Pe grupul civic Diaspora Europeană s-a publicat un sondaj în care membrii grupului au votat înființarea unui partid politic și implicit intrarea pe scena politică românească, pentru a putea lupta împotriva clasei politice actuale și împotriva corupției cu aceleași “arme”.
Partidul Diaspora Unită
Partidul Diaspora Unită (PDU) a fost fondat pe 20/10/2019 odată cu transformarea
grupului civic Diaspora Europeană în partid. Asociatia și partidul au apărut ca urmare a
disensiunilor politice dintre membrii asociației.

Obiective politice
PDU își asumă ca obiectiv principal reprezentarea valorilor fundamentale ale democrației pe scena politică românească, precum și dialogul și colaborarea cu toate forțele politice democratice.

Valorile partidului
În acțiunea sa politică, PDU, ca partid de dreapta, urmărește respectarea valorilor universale ale libertății și demnității umane și a valorilor tradiționale ale poporului român, precum și reprezentarea ideilor și valorilor dreptei democratice românești.

Misiunea PDU
Misiunea PDU, ca partid de dreapta, este crearea unei societăți moderne în România, bazată pe economia de piață și pe principiile responsabilității, subsidiarității, solidarității și justiției sociale.

Rezumatul Programului de Guvernare
Programul de guvernare al PDU este un program economic intitulat „România, a şaptea putere economică a Europei”, care vizează: identificarea resurselor României, utilizarea eficientă a resurselor, creşterea potenţialului economic şi a performanţei economice pe o viziune pe termen lung.
Vrei să te înscrii în partid?
Partidul Diaspora Unită promovează participarea politică a tinerelor și tinerilor, cetățeni rezidenți ai Uniunii Europene sau din alte țări, care dețin un permis de ședere şi care garantează oportunități egale pentru toți și la toate nivelurile.

Motive pentru care să ne votezi
Partidul Diaspora Unită reprezintă restartul sistemului politic românesc!
Promovarea intereselor României
PDU militează pentru promovarea intereselor României pe plan internațional, în cadrul organismelor internaționale din care face parte și prin participarea la dezbateri locale și regionale.
Încurajăm participarea politică a tinerilor
Partidul Diaspora Unită promovează participarea politică a tinerelor și tinerilor, cetățeni rezidenți ai Uniunii Europene sau din alte țări.
Urmărim numai obiective politice
În realizarea obiectivelor sale, PDU acționează pentru participarea cetățenilor la dezvoltarea și modernizarea statului și a societății românești ca societate democratică, liberă și dreaptă.
Fii la curent cu ultimele știri
Urmărește și fii la curent
cu ultimele noutăți politice

Echipa PDU
Partidul Diaspora Unită
este constituit din persoane care aderă liber la Statut.

Marius-Simion Mocan
Presedinte
Profesie: Antreprenor
Domiciliul: Huedin, Cluj, România
Rezidență: Luton, Marea Britanie
Vârstă: 39 de ani
Studii: Student la Facultatea “Buckinghamshire New University” – United Kingdom
Motto: Ce facem în viață ne definește în eternitate

Florin Călipar
Prim-Vicepreşedinte
Profesie: Antreprenor
Domiciliul: Brașov, România
Rezidență: Vinci, Provincia Firenze, Italia
Vârstă: 39 ani
Studii: Student la Master în Drept – Universitatea Pegaso-Fi

Adrian Bogdan Cadar
Secretar General
Profesie: Antreprenor
Domiciliul: Iași, România
Rezidență: Madrid,Spania
Studii: Liceul Sportiv Iași
Motto: Oamenii se pot îndoi de ceea ce spui, dar vor crede ceea ce faci.

Lavinia Dragusin
Presedinte Brasov
Profesie: Contabil
Domiciliul: Brașov, România
Studii: Universitatea Transilvania din Brașov
Motto: Doar muncind putem obține rezultate!

Apetrei Nicolae Valentin
Coordonator Zona 1
Profesie: Antreprenor
Domiciliul: București, România
Rezidență: Ravena,Italia
Studii: Universitatea Athenaeum, Facultatea Administrație publică

Elena Carleta Pasat
Coordonator Zona 1
Profesie: Meteorolog
Domiciliul: Bacău, România
Rezidenta: Bacău,România
Studii: Universitatea A.I.Cuza Iași,Facultatea de Matematică-Fizică

Florin Ciobanu
Coordonator Zona 2
Profesie: Antreprenor
Domiciliul: Bucuresti, România
Studii: Liceu profil filologie
Motto: Ce nu te omoară te face mai puternic.

Florin Sburlis
Coordonator Zona 4
Profesie: Antreprenor
Domiciliul: Slatina, Olt ,România
Rezidență: Valencia, Spania
Studii: Colegiul Tehnic Ion Mincu
Motto: Inteligența nu însemnă să nu faci greșeli, ci să vezi repede cum poți să le remediezi!

Marius Cristian Maris
Coordonator Zona 7
Profesie: Antreprenor
Domiciliul: Ciugud, Alba,România
Rezidență: Bologna, Italia
Studii: Colegiul Economic “Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia
Motto: Încearcă sa fii un om de valoare și nu neapărat un om de succes.

Cosmin Vidican
Coordonator Zona 6 și Președinte Curtea de Arbitraj
Profesie:Antreprenor
Domiciliul: Tulca, Bihor, România
Vârsta: 37 ani
Studii: Facultatea de Protecția Mediului
Motto:Nu ești învins,decât dacă refuzi lupta!

Florin Bodnărescu
Coordonator Zona 5
Profesie: Medic Stomatolog Generalist
Domiciliul: Timișoara, Timis, România
Studii: Facultatea de Medicină Dentară
Motto: Să nu aștepți să facă alții schimbarea lângă tine,fii tu primul care începi schimbarea!
